...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

#greenTALKS

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Microplasticul din anvelope ar putea fi captat și refolosit

Scris de: Green News | 25 noiembrie 2020, 16:49

microplasticul-din-anvelope-ar-putea-fi-captat-si-refolosit

Un grup de studenți de la Imperial College din Londra a dezvoltat o metodă de captare a resturilor de microplastic din anvelopele auto. Soluția permite, de asemenea, utilizatorului să recicleze resturile colectate. Anvelopele auto reprezintă o sursă de poluare cu microplastice și cu microparticule PM 2.5, astfel încât căutarea unei soluții reprezintă o prioritate. Așa au considerat și studenții care au creat recent o metodă practică de captare a uzurii anvelopelor înainte de a ajunge pe șosele.

Toți știm că anvelopele se degradează, dar nimeni nu s-a oprit să se întrebe unde ajung acele resturi”, a spus unul dintre studenți. Invenția lor arată ca o capsulă care stă în spatele anvelopei, captând mici particule de cauciuc, pe măsură ce se desprind, și care poate fi îndepărtată și eliminată corespunzător.

Am descoperit că particulele provenite din anvelope, pe măsură ce sunt produse, au încărcătură pozitivă. Asta ne permite să folosim o combinație de electrostatice și un flux de aer în jurul roții care se învârte pentru a le captura în acest dispozitiv și într-o capsulă care poate fi înlăturată”, a explicat Siobhan Anderson, singura fată din echipa de patru membri.

Particulele astfel colectate pot fi reciclate ca anvelope noi, branțuri pentru pantofi și chiar cerneală pentru stilouri.

În 2019, trei miliarde de cauciucuri au fost aruncate la nivel mondial, potrivit Emission Analytics. Iar poluarea cauzată de uzura cauciucurilor este, potrivit unor analize, de 1.000 de ori mai periculoasă pentru sănătatea oamenilor și a mediului decât emisiile de carburant. Studenții provin din Marea Britanie, Hong Kong, India și Statele Unite. Invenția lor a câștigat premiul cel mare la International James Dyson Awards și a trezit interesul companiilor producătoare de mașini.