Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat la evenimentul Climate Change Summit că investițiile în amenajările hidrotehnice în zonele inundate sunt esențiale.
Mircea Fechet a anunțat că va prezenta în ședința de Guvern de miercuri un Proiect de Hotărâre care va permite finanțarea reconstruirii albiilor cursurilor de apă afectate de inundații, conform Antena 3.
„Din când în când suntem obligaţi să identificăm soluţii prin care să atenuăm impactul acestor schimbări climatice. Nu vom reuşi să facem cumva ca aceste fenomene meteo să nu se mai întâmple, pentru că ele se vor întâmpla (…) Am trimis, astăzi, o adresă oficială fiecărei primării afectată de inundaţii, în judeţul Galaţi şi în judeţul Vaslui, prin care le-am reamintit că avem bani de împăduriri. Sunt sume disponibile din PNRR şi i-am rugat, cum i-am mai rugat şi în trecut, să adopte şi o astfel de măsură prin care să împădurească acele suprafeţe care ar putea să atenueze o viitoare inundaţie sau o viitură în zona respectivă, înţelegând că acest lucru nu rezolvă în totalitate acea problemă. E nevoie de investiţii în amenajări hidrotehnice. Discutăm despre sume considerabile de bani ce urmează a fi direcţionate către acele zone. Sper ca, miercuri (16 octombrie 2024, n.r.), să intru în şedinţa de Guvern cu o Hotărâre care să rezolve o parte dintre aceste probleme, în sensul în care să se finanţeze reconstituirea tuturor albiilor cursurilor de apă afectate, colmatate, care au nevoie de lucrări de recalibrarea secţiunii albiei sau de decolmatare”, a afirmat Fechet.
Schimbările climatice
Ministrul Mediului a amintit că schimbările climatice ne afectează pe fiecare dintre noi, indiferent dacă locuim în Bucureşti, sau într-un sat izolat de munte din România.
„Lucrul pe care ne concentrăm cel mai mult este legat de modul în care ne adaptăm la aceste schimbări climatice, pentru că un lucru e cert: frecvenţa acestor fenomeme meteo extreme şi intensitatea lor nu poate decât să crească în viitor. Toată lumea simte pe propria piele şi cum e să stai fără apă în timpul sezonului cald, uneori săptămâni întregi, la fel cum, din păcate, multe dintre judeţele României au fost afectate deja de inundaţii. Ultimele tragedii întâmplate în judeţul Galaţi şi în judeţul Vaslui demonstrează că acolo unde ai cele mai mari probleme cu apa, în sensul în care aceasta lipseşte, bazinul hidrografic Prut-Bârlad fiind cel mai afectat din punct de vedere al gradului de umplere a lacurilor, cel mai afectat din punct de vedere al secetei (…) Nu mai există niciun dubiu: schimbările climatice afectează deja pe fiecare dintre noi, indiferent dacă trăieşti în mijlocul Bucureştiului sau într-un sat izolat de munte din România şi suntem obligaţi împreună cu autorităţile locale, cu instituţiile guvernamentale şi împreună cu oamenii, bineînţeles, să găsim soluţii pentru a ne adapta”, a spus Fechet.