-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Știri fresh

Ajutor financiar de 10.000 de lei pentru toți românii care locuiesc la casă și au sobă! Dosarul se depune direct la primărie

Ajutor financiar de 10.000 de lei pentru toți românii care locuiesc la casă și au sobă! Dosarul se depune direct la primărie

7 februarie 2025, 16:34

Controale ale gărzii de Mediu Constanța și Poliția de Frontieră

Garda de Mediu Constanța, controale alături de Poliția de Frontieră pentru combaterea operațiunilor ilegale cu deșeuri, în porturi și la granițele terestre FOTO

7 februarie 2025, 15:58

Cangurul este o specie in pericol

Cercetătorii australieni au produs primul embrion de cangur din lume prin fertilizare in vitro

7 februarie 2025, 15:08

Apele Române Jiu

Apele Române Jiu: Rezervele de apă din principalele lacuri de acumulare, la cel mai scăzut nivel din ultimii 8 ani

7 februarie 2025, 14:07

#greenTALKS

green-talks-cu-gemma-webb-ceo-si-presedinte-al-returo-sgr-romania-un-model-de-succes-in-reciclare-sau-cum-sustenabilitatea-devine-realitate-video

GREEN TALKS cu Gemma Webb, CEO și președinte al RetuRO-SGR. România, un model de succes în reciclare sau cum sustenabilitatea devine realitate VIDEO

19 august 2024, 08:56

#GreenTALKS Între Vecini

GreenTalks Între Vecini sau cum se construiesc comunități mai unite și orașe sustenabile: „Credem că adevărata schimbare vine din comunitate” VIDEO

30 ianuarie 2025, 16:10

Cum a fost la Climate Change Summit în București! Zeci de speakeri au propus soluții pentru mii de oameni live și milioane de vizualizări online

Climate Change Summit la București. Cum s-a văzut evenimentul prin ochii Green News + interviurile care contează FOTO și VIDEO

20 octombrie 2024, 16:17

Salveaza Articolul

3 minute de citit

Ministrul Tanczos Barna laudă SUMAL: Este foarte eficient în a proba infracțiunile cu lemn

Scris de: Green News | 6 octombrie 2022, 09:17

ministrul-tanczos-barna-lauda-sumal-este-foarte-eficient-in-a-proba-infractiunile-cu-lemn

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a subliniat, miercuri, importanţa sistemelor informatice SUMAL de urmărire a materialului lemnos şi SIATD de asigurare a trasabilităţii deşeurilor, adăugând că toată infracţionalitatea în domeniul mediului duce la un moment dat către infracţionalitate economică.

Infracționalitate mare la deșeuri

Ministrul a mulţumit Direcţiei de Investigaţii a Criminalităţii Economice din IGPR pentru modul în care abordează în ultima perioadă problema de infracţionalitate în domeniul mediului şi al exploatărilor forestiere.

„Astăzi, Direcţia pentru Investigarea Criminalităţii Economice a desfăşurat o acţiune de control împreună cu colegii noştri din minister, pe baza sistemului informatic SIATD, deci pe baza unui sistem informatic integrat, care oferă detaliile, rezultatele, baza pentru aceste controale, în domeniul neutralizării deşeurilor, al reciclării, şi unde au fost deja operate şi reţineri şi unde s-a documentat un caz de infracţiune economică de peste 70 de milioane de lei.

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

Aceste acţiuni presupun săptămâni, luni de pregătire şi de fiecare dată se bazează pe sistemele informatice pe care le-am instituit de la începutul mandatului şi în utilitatea şi eficienţa cărora cred, sincer, pentru că toată infracţionalitatea în domeniul mediului duce la un moment dat către infracţionalitate economică”, a spus el.

Lemn fără acte

Tanczos Barna a amintit că, în urmă cu două săptămâni, a avut loc o acţiune „extrem de complexă” alături de reprezentanţii IGPR, când au fost controlate 11 societăţi şi au fost indisponibilizate zeci de mii de metri cubi de lemn.

„Au fost constatate infracţiuni nu doar în domeniul exploatării forestiere şi procesării lemnului, ci şi în domeniul armelor şi muniţiilor. Cred că sistemul SUMAL 2, care oferă baza pentru aceste controale, îşi arată eficienţa. Sistemele informatice integrate ajută foarte mult la documentarea şi la probarea acestor infracţiuni”, a explicat ministrul Mediului.

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc 

Poliţiştii din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, miercuri, 14 percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, precum şi activităţi de ridicare de înscrisuri de la şapte societăţi comerciale într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în declaraţii şi uz de fals.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2020 – 2021, prin intermediul unor societăţi comerciale coordonate direct sau prin interpuşi, în scopul obţinerii unor sume de bani, cu titlu de bonificaţie, de la organizaţii care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului, persoanele bănuite ar fi furnizat acestor entităţi documente justificative în care ar fi consemnat activităţi nereale de colectare şi reciclare a 22.236.016 kilograme de deşeuri – ambalaje şi DEEE.

Prin raportarea acestei cantităţi în sistemul de transfer de responsabilitate s-a produs un prejudiciu Administraţiei Fondului pentru Mediu în valoare totală de 79.085.258 de lei.

Sursa foto: Facebook/ Tanczos Barna