Mutarea speciilor pe cale de dispariție în locații noi este adesea utilizată ca parte a strategiilor de conservare a speciilor și poate ajuta la refacerea ecosistemelor degradate. Oamenii de știință au constatat că, din păcate, există un risc ridicat ca aceste relocări să răspândească accidental boli și paraziți.

Cercetarea nou publicată  în revista Conservation Letters se concentrează pe midiile de apă dulce, pe care cercetătorii le-au studiat pe larg, dar se aplică tuturor speciilor mutate în scopuri de conservare. Midiile joacă un rol important în curățarea apei multor râuri și lacuri ale lumii, dar sunt unul dintre cele mai amenințate grupuri de animale de pe Pământ. Există un interes din ce în ce mai mare în mutarea midiilor în locații noi pentru a spori populațiile amenințate sau pentru a fi utilizate ca „filtre biologice” pentru a îmbunătăți calitatea apei.

Un vierme parazit care consumă gonade, Rhipidocotyle campanula, care poate lăsa midiile complet sterile, a fost identificat ca un risc imens pentru programele de reproducere captivă în care sunt aduse scoici din multe populații izolate. „Trebuie să fim mult mai precauți în ceea ce privește mutarea animalelor în locuri noi în scopuri de conservare, deoarece costurile ar putea depăși beneficiile”, a spus dr. David Aldridge în cadrul Departamentului de Zoologie de la Universitatea din Cambridge, autor principal al cercetării.

S-a observat că amestecarea diferitelor populații de midii poate permite transmiterea pe scară largă a viermilor care consumă gonade – este nevoie de o singură midie infectată pentru a răspândi acest parazit, ceea ce, în cazuri extreme, poate duce la prăbușirea unei întregi populații. Agenții patogeni pot fi ușor transferați între locații atunci când midiile sunt mutate. În cazuri extreme, agenții patogeni pot determina o populație de midii să se prăbușească complet. În alte cazuri, infecțiile nu pot cauza o problemă decât dacă sunt prezente atunci când alți factori – cum ar fi lipsa hranei sau temperaturile ridicate – pun o populație sub stres, ducând la un focar brusc.

Cecetătorii recomandă ca speciile să fie relocate numai atunci când sunt absolut necesare și se utilizează perioade de carantină adaptate pentru a opri transmiterea agenților patogeni transportați.

S-au identificat patru factori principali care determină riscul răspândirii agenților patogeni la mutarea animalelor: proporția animalelor infectate atât în ​​populația sursă cât și în cea a destinatarilor; densitatea populației rezultate; imunitatea gazdei și ciclul de viață al agentului patogen. Agenții patogeni care trebuie să infecteze mai multe specii pentru a-și finaliza ciclul de viață, cum ar fi acarienii paraziți, vor persista numai dacă toate speciile sunt prezente într-o anumită locație.

Mutarea animalelor într-o locație nouă se practică adesea de către ecologiști pentru a proteja sau completa populațiile pe cale de dispariție, dar trebuie avut în vedere riscul ca acest lucru să răspândească agenți patogeni mai puțin cercetați până acum, ceea ce ar putea pune aceste populații într-un pericol și mai mare.

Diferite populații ale aceleași specii pot răspunde diferit la infecția cu același agent patogen din cauza adaptărilor din sistemul lor imunitar. De exemplu, un grup de lupi pe cale de dispariție a fost mutat în Parcul Național Yellowstone și a murit deoarece lupii nu aveau imunitate față de paraziții transportați de caninii locali.

Cercetătorii spun că umplerea râurilor cu pești pentru pescari și aprovizionarea cu plante exotice pentru grădinile de acasă ar putea, de asemenea, să ajute la deplasarea paraziților sau bolilor.

Oamenii de știință consideră că un prim pas vital spre a ne asigura că evităm daunele neintenționate în lucrările de conservare viitoare este să ne dăm seama  de riscurile răspândirii bolilor între populații.