...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

O mie de copii au plantat peste 13.000 de arbori în Bihor

Scris de: News Green | 18 noiembrie 2024, 08:09

Plantări de puieți
Sursa Foto: Romsilva

Peste o mie de copii, alături de profesori și părinți, au participat la două acțiuni de împădurire organizate în cadrul proiectului „Bihorul plantează”, plantând aproape 13.500 de puieți.

Conform Biroului de presă al Consiliului Județean (CJ) Bihor, activitățile au avut loc sâmbătă, în localitatea Apateu (comuna Nojorid) și în orașul Valea lui Mihai, menționează g4media.ro.

„Bihorul plantează este un proiect de educație civică și ecologică. Oamenii responsabili se gândesc la prezent și la viitor. Împreună încercăm, prin ceea ce facem, să construim o lume mai bună și mai frumoasă pentru noi și să trăim mai bine în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Vom continua astfel de acțiuni de voluntariat în fiecare an”, a declarat vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, care a fost prezent la evenimente.

Potrivit directorului Direcției Silvice, în zona de împădurire de la Apateu, pe 1,7 hectare, au fost plantați 8.450 de puieți de gorun, stejar, cer și frasin. La Valea lui Mihai, 5.000 de puieți de salcâm au fost plantați pe un hectar.

Teodor Suciu a explicat că aceste plantări vor contribui, în trei până la cinci ani, la stabilizarea solului și îmbogățirea patrimoniului verde al comunităților.

Ajuns la a doua ediție, „Bihorul plantează” este un proiect de educație civică și ecologică inițiat de CJ Bihor, în colaborare cu Direcția Silvică, Instituția Prefectului, Inspectoratul Școlar Județean și Ecolect Bihor.