Stiri

PMB oferă trei milioane de lei pentru proiecte care vizează protecţia mediului înconjurător şi a animalelor din București

1
min
26/8/2024

Primăria Capitalei va acorda finanţări în valoare totală de până la 3 milioane de lei pentru proiecte care vizează protecţia mediului înconjurător şi a animalelor, a informat, marţi, edilul general Nicuşor Dan.

Toţi cei care vor să dezvolte proiecte în aceste domeniu pot trimite propunerile până pe 3 septembrie, ora 16,00, la Registratura Primăriei Municipiului Bucureşti (B-dul Regina Elisabeta nr. 42, Sector 5) sau pe e-mail la relatiipublice@pmb.ro.

Valoarea finanţării pentru fiecare proiect este cuprinsă între 10.000 şi 200.000 lei pentru persoane juridice şi între 10.000 şi 50.000 lei pentru persoane fizice, a indicat primarul general, într-o postare pe Facebook.

Selecţia şi evaluarea vor fi făcute în perioada 4 - 6 septembrie.

Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile, detalii despre regulament şi criteriile de eligibilitate pot fi consultate pe pagina de internet a PMB, la secţiunea Programe.

Detalii pot fi obţinute şi la numărul de telefon 021.305.55.00 interior 1131.