Prefectul Judeţului Constanţa susţine că nu este cazul să convoace Comandamentul Operativ. Oficialii au stabilit şi cauza probabilă.
Pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, în zona digului de nord a Portului Constanţa, se poate observa o poluare cu hidrocarburi.
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române (ANR) au declarat pentru News.ro că hidrocarburile provin, cel mai probabil, de la epavele scufundate în zona respectivă. Poliţia de Frontieră şi Căpitănia Portului au inspectat locul respectiv şi navele aflate în rada Portului Constanţa pentru a se asigura că scurgerile nu provin de la acestea.
Citește și: FOTO Parcul Regele Mihai, afectat de secetă, abandonat de Primăria Capitalei
„Au constatat că este o pată compactă, fără miros, nu este vâscoasă. Având în vedere că vântul a fost predominant din sectorul nord-vest, hidrocarburile provin cel mai probabil de la epavele scufundate lângă digul de nord. Nu au fost necesare măsuri specifice de depoluare deocamdată”, au declarat pentru News.ro cei de la ANR.
Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, spune că nu este cazul să se convoace Comandamentul Operativ pentru depoluare marină deoarece nu vorbim de o poluare majoră cu peste 700 de tone de combustibil.
Autorităţile urmează să stabilească exact sursa poluării. În acest sens, vor fi făcute scufundări la epavele navelor Paris şi You Xiu, scufundate în anul 1995.
Sursa foto: Wikimedia Commons/ Marion Golsteijn