Zeci de mii de tone de firimituri de cauciuc și iarbă artificială din terenuri ajung anual în mare, conform cercetărilor recente. Aceste microplastice, provenite în mare parte de la terenurile sportive sintetice, contribuie semnificativ la poluarea mediului marin. Studiile sugerează că utilizarea alternativelor naturale ar putea ajuta la reducerea acestei poluări.
În 1981, Queens Park Rangers a fost primul club profesionist englez care a instalat un teren sintetic la Loftus Road. Acesta era compus dintr-o bază de beton, un strat de țesătură de nailon și nisip. Deși mingea se mișca mai rapid și sărea mai sus, terenul a provocat îngrijorări legate de siguranța jucătorilor. Până în 1988, Asociația de Fotbal a Angliei a interzis terenurile din plastic din cauza accidentărilor frecvente și jocului inconsecvent, notează BBC.
Astăzi, terenurile hibride, care combină iarba naturală cu un covoraș sintetic, sunt preferate. Acestea oferă beneficii precum durabilitatea și capacitatea de a fi utilizate pentru diverse evenimente, inclusiv concerte. Cu toate acestea, problema microplasticelor persistă. Terenurile moderne de „a treia generație” (3G) sunt acoperite cu pelete de cauciuc, care se pot dispersa în mediu. Un teren standard poate pierde între 1,5 și 5 tone de firimituri de cauciuc pe an.
Aceasta poluare are efecte devastatoare asupra ecosistemelor acvatice. Un studiu din Spania a identificat 213.200 de fibre de gazon pe kilometru pătrat în râuri și ape de suprafață. Jumătate dintre acestea sunt microplastice care se degradează în particule mai mici, adăugând o moștenire plastică ireparabilă mediului global.
Pentru a combate această problemă, Comisia Europeană a anunțat în 2023 o restricție privind vânzarea microplasticelor adăugate intenționat, inclusiv peletele de cauciuc. Din octombrie 2031, țările UE nu vor mai putea achiziționa aceste materiale, iar terenurile 3G vor trebui să găsească alternative. Printre soluțiile propuse se numără umpluturile organice din plută și coajă de cocos, care s-au dovedit eficiente în proiecte pilot din Țările de Jos.
Pluta, un material sustenabil, are avantaje climatice semnificative și nu prezintă riscuri de supraîncălzire ca terenurile din cauciuc. Totuși, pluta poate fi mai puțin durabilă în climatele umede, necesitând înlocuiri mai frecvente. Alte alternative, precum coaja de nucă de cocos, nu oferă aceeași amortizare.
În concluzie, tranziția la soluții ecologice pentru terenurile sportive sintetice este esențială pentru protejarea mediului marin. Implementarea unor măsuri precum barierele și dispozitivele de captare poate reduce dispersia microplasticelor. Între timp, utilizarea terenurilor hibride și explorarea alternativelor organice reprezintă pași importanți spre un viitor mai sustenabil.