...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

3 minute de citit

Prejudiciu de aproape 4 milioane lei adus statului de un centru de colectare de fier vechi din Oradea

Scris de: ClaudiuPopa | 21 mai 2025, 16:12

Prejudiciu de aproape 4 milioane lei adus statului de un centru de colectare de fier vechi din Oradea
sursa foto: ANAF Oradea

Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală (DRAF) Oradea au descoperit mai multe nereguli fiscale în activitatea unui centru de colectare a fierului vechi și a materialelor reciclabile din județul Cluj. În urma controlului, s-a stabilit un prejudiciu adus bugetului de stat de aproape 4 milioane lei.

Prejudiciu de aproape 4 milioane lei adus statului de un centru de colectare de fier vechi din Oradea

„Prejudiciul a fost estimat ca urmare a valorificării informațiilor fiscale din baza de date ANAF, precum și a informațiilor/documentelor puse la dispoziție de partenerii comerciali/clienți ai societății, deoarece, până la finalizarea verificărilor, reprezentanții legali ai societății verificate nu au pus la dispoziția echipei de control niciun document justificativ”, se arată într-un comunicat al instituției, dat publicității marți.

Concret, echipa de control antifraudă a constatat că, în perioada ianuarie 2021 – mai 2024, societatea clujeană nu a declarat venituri din comercializarea materialelor reciclabile sortate (fier vechi) în valoare de 11.864.183 lei. De asemenea, în anul 2020, societatea avea obligația calculării, declarării și plății către bugetul de stat a sumei de 20.576 lei, reprezentând impozit pe venitul microîntreprinderilor, arată ANAF.

„Astfel, prin neîndeplinirea obligațiilor declarative aferente perioadei 2020 – 2024, societatea și-a creat un avantaj fiscal aducând un prejudiciu estimat bugetului de stat în sumă totală estimată de 3.867.953 lei, din care 2.039.935 lei reprezentând TVA, 1.753.156 lei reprezentând impozit pe profit și 74.862 lei reprezentând impozit pe venitul microîntreprinderilor”, arată DRAF Oradea.

„Pe tot parcursul anului 2025, acțiunile de control vor continua într-un ritm susținut, atât pentru identificarea și sancționarea activităților comerciale ilicite, cât și pentru  asigurarea îndeplinirii laturii preventive menite să responsabilizeze contribuabilii cu privire la obligațiile de fiscalizare, declarare și plată care le revin”, a declarat inspectorul general adjunct antifraudă Radu Ioan Igna.

DRAF Oradea atrage, totodată, atenția asupra consecințelor legale ale nedeclarării veniturilor, indiferent de sursa acestora, orice persoană care deține informații referitoare la o posibilă fraudă fiscală fiind invitată să le transmită în scris completând formularul disponibil pe portalul ANAF la adresa https://www.anaf.ro/asistpublic/.

Sesizarea refuzului de eliberare a bonurilor fiscale de către comercianți se poate transmite gratuit prin accesarea gratuită a Serviciului TelVerde la numărul de telefon 088 800 085 (24 ore din 24), sau pe adresa de e-mail a Direcției regionale Antifraudă Fiscală Oradea, antifrauda.or@anaf.ro (pentru județele Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj).