Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat vineri că persoanele juridice de drept privat se pot înscrie în Programul „Rabla” 2025 începând cu data de 29 mai, până pe 27 noiembrie. Bugetul alocat acestui segment este de 670 de milioane de lei.
Din această sumă, 60 de milioane de lei sunt destinate achiziției de autovehicule cu sistem de propulsie termică, iar 610 milioane de lei sunt alocate pentru achiziția de autovehicule 100% electrice și plug-in hybrid, conform stirileprotv.ro.
„Persoanele juridice de drept privat vor beneficia de alocarea a 60 de milioane de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor cu sisteme de propulsie termică şi a unui total de 610 milioane de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor 100% electrice şi plug-in hibrid. În perioada următoare, vom anunţa şi perioadele de start pentru sesiunile de finanţare dedicate persoanelor fizice, instituţiilor publice şi UAT-urilor, pentru ca tot mai mulţi români să poată beneficia de aceste oportunităţi”, a declarat preşedintele AFM, Florin Bănică.
Datele trebuie încărcate în aplicația informatică
Pentru a participa la program, persoanele juridice trebuie să încarce în aplicația informatică următoarele documente: cererea de finanțare (completată digital și semnată fie olograf, fie cu semnătură electronică calificată), cazierul fiscal emis de ANAF, certificatele de atestare fiscală privind bugetul de stat și cel local, precum și certificatul emis de AFM referitor la Fondul pentru mediu.
„În cazul certificatelor de atestare fiscală emise în format electronic vor fi încărcate în aplicaţie fişierele recepţionate, cu semnătura digitală a instituţiei emitente, astfel cum au fost emise şi transmise solicitantului. Toate certificatele care urmează a fi încărcate în aplicaţia informatică trebuie să fie în termen de valabilitate la momentul înscrierii în program. O persoană juridică are posibilitatea de a solicita mai multe ecotichete printr-o singură cerere de finanţare”, precizează instituția.
Pentru sesiunea din acest an, valorile ecotichetelor sunt următoarele:
37.000 lei pentru un autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
15.000 lei pentru un autovehicul plug-in hibrid sau motocicletă electrică;
12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau o motocicletă.
AFM va analiza documentația transmisă de solicitanți în vederea verificării eligibilității și a conformității. În urma evaluării, aplicația va indica dacă solicitarea este „propusă spre aprobare” sau „propusă spre respingere”.
Listele finale cu cererile aprobate și respinse vor fi publicate pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.