Scurgerile de gaz metan, un gaz invizibil și clasificat drept „superpoluant”, sunt urmărite cu ajutorul satelitului Methane SAT, un instrument de ultimă generație care realizează până la 15 orbite în jurul Pământului în fiecare zi.

Potrivit unei analize CNN, preluată de biziday.ro, datele colectate de acest satelit sunt suficient de precise pentru a crea hărți termice ce evidențiază cele mai mari scurgeri de metan, identificând zonele cu cele mai intense emisii în atmosferă.

Datele preliminare indică faptul că marile companii petroliere generează emisii de trei până la cinci ori mai mari decât cifrele raportate oficial de Agenția pentru Protecția Mediului și semnificativ peste valorile convenite de industrie anul trecut. Spre exemplu, bazinul petrolifer Permian înregistrează pierderi de aproximativ 290 de tone de metan pe oră, depășind de până la 14 ori limitele acceptate de industrie. În bazinul Appalachia, pierderile sunt de patru ori mai mari decât limitele, iar în bazinul Uinta din Utah s-au raportat depășiri de până la 45 de ori.

Sute de mii de puțuri active

Primele date publice arată că aproximativ jumătate din poluarea cu metan a industriei americane provine de la cele 500.000 de puțuri active, care însă contribuie cu doar 7% la producția totală de petrol și gaze naturale. Probleme similare au fost observate în bazinul Caspic de Sud din Turkmenistan, unde emisiile de metan ajung la aproximativ 440 de tone pe oră. Antoine Halff, analist-șef al grupului de monitorizare Kayrros, a explicat că infrastructura învechită, în mare parte de origine sovietică, contribuie semnificativ la aceste emisii.

Cercetările anterioare au arătat că metanul are un potențial de captare a căldurii de până la 80 de ori mai mare decât dioxidul de carbon atunci când este prezent în atmosferă. Deși impactul metanului a fost mult timp subestimat, Rob Jackson, profesor la Universitatea Stanford, subliniază că reducerea emisiilor acestui gaz poate juca un rol crucial în încetinirea schimbărilor climatice.