...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Regenerare urbană în Sectorul 6: Insula Lacul Morii devine o oază verde cu insule plutitoare și facilități eco

Scris de: Birca Ana | 10 aprilie 2025, 13:02

Insula Lacul Morii devine o oază verde cu insule plutitoare și facilități eco
Sursa: PS6

Primăria Sectorului 6 a anunțat noi progrese în cadrul proiectului de modernizare a Insulei Lacul Morii, un amplu șantier deschis în luna februarie 2025. Potrivit unei actualizări postate pe pagina oficială de Facebook, lucrările avansează rapid, cu mai multe etape deja finalizate.

Printre intervențiile majore realizate până acum se numără decopertarea aleilor vechi și degradate, eliminarea cuvei de beton destinate unei fântâni arteziene neterminate, precum și demolarea fostului mausoleu, considerat nesigur. Primăria a precizat că acesta va fi reconstruit în forma originală, dar cu îmbunătățiri moderne, inclusiv instalații cu vapori de apă în jurul său și o nouă fântână arteziană amplasată direct pe lac.

Ce va include noua Insulă Lacul Morii după reabilitare

Valoarea totală a proiectului este estimată la 58,9 milioane de lei, iar durata lucrărilor este de 15 luni. La final, bucureștenii și turiștii se vor putea bucura de:

  • Plajă pe spațiu verde, cu acces direct la apă
  • Debarcader modernizat și 5 pontoane pentru sporturi nautice (caiac, paddle, windsurf)
  • Alei accesibile ce coboară până la nivelul apei
  • Poiană largă pentru evenimente și relaxare
  • Trei insule vegetale plutitoare, pentru biodiversitate și purificarea apei
  • Două locuri de joacă, pentru copii de toate vârstele, construite cu materiale naturale
  • Pavilioane multifuncționale, cu vestiare pentru sportivi
  • Punct sanitar și medical, plus zone cu salvamari
  • Fântână arteziană și instalații cu vapori de apă pentru răcorire și joc
  • Bănci, rastele pentru biciclete/trotinete, panouri informative și telescoape pentru observarea păsărilor
  • Foișor recondiționat și vegetație luxuriantă, inclusiv plantarea a 312 arbori
  • Alei și rampe moderne, care înlocuiesc vechea grindă de beton și oferă acces facil pentru persoane cu dizabilități

Un nou reper urban pentru București

Proiectul Insula Lacul Morii este unul dintre cele mai ambițioase demersuri de regenerare urbană inițiate de Primăria Sectorului 6, cu accent pe dezvoltare durabilă, accesibilitate și calitate a vieții. După finalizarea lucrărilor, zona va deveni un nou punct de atracție pentru recreere, sport și turism urban în București.