Executivul Republicii Moldova a adoptat un nou cadru normativ privind introducerea pe piață a generatorilor de aerosoli, cu obiectivul de a consolida siguranța produselor și protecția mediului.
Măsura vizează alinierea legislației naționale la standardele europene și instituirea unor cerințe clare pentru plasarea acestor produse pe piață, conform ecofm.md.
Documentul adoptat stabilește condiții tehnice aplicabile recipientelor sub presiune, precum cele utilizate în industriile cosmetică, farmaceutică, auto, sanitară și tehnică. Sunt reglementate aspecte precum inflamabilitatea, presiunea internă admisă și cerințele privind etichetarea, în scopul reducerii riscurilor asociate manipulării și utilizării acestor produse.
Printre prevederile esențiale se numără:
Definirea specificațiilor privind materialele recipientelor (metal, sticlă, plastic), inclusiv capacitatea maximă și condițiile de umplere;
Introducerea obligației de etichetare detaliată și identificare a lotului de producție;
Instituirea unor cerințe de testare înainte de comercializare, pentru a preveni eventualele incidente;
Consolidarea atribuțiilor Inspectoratului pentru Protecția Mediului în activitatea de monitorizare și control al conformității produselor, inclusiv prin verificarea dosarelor tehnice.
Ministerul Mediului subliniază că această reglementare oferă un cadru previzibil și adaptat pieței actuale, facilitând atât protejarea consumatorilor, cât și accesul producătorilor naționali la piața externă. Aplicarea noilor norme contribuie la creșterea gradului de responsabilitate în comercializarea produselor sub presiune și la menținerea unui nivel ridicat de siguranță pentru utilizatori și mediu.