RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, anunţă că la 12 luni de la lansarea programului, peste 3 miliarde de ambalaje au fost returnate de consumatori. Mai mult, în octombrie rată lunară de colectare a fost de 84%, în creştere faţă de septembrie (80%) şi august (78%).
Pe lângă contribuţia la un mediu mai curat, RetuRO SGR a creat peste 800 de joburi verzi, la nivel naţional, atât prin intermediul operaţiunilor desfăşurate în sediul central, cât şi în cadrul centrelor sale regionale.
RetuRO, bilanț la un an de funcționare! Peste 3 miliarde de ambalaje au fost returnate de consumatorii din România
Până în prezent, RetuRO a predat către reciclatori peste 200.000 de tone de ambalaje sortate şi procesate în centrele RetuRO din ţară.
„Cifrele remarcabile obţinute în aceste 12 luni reflectă atât beneficiile asupra mediului, cât şi o schimbare culturală”, spune Gemma Webb, CEO şi Preşedinte al Directoratului RetuRO SGR.
Investiții importante
Pentru a finanţa implementarea şi dezvoltarea Sistemului de Garanţie-Returnare, compania a contractat, în vara anului 2023, un credit verde în valoare de 85 de milioane de euro, garantat de către producătorii-acţionari prin garanţii corporative.
Anul acesta, RetuRO a investit 60 milioane de euro din bugetul alocat exclusiv pentru investiţii în dezvoltarea infrastructurii pentru a susţine operaţiunile sistemului: o reţea de şapte centre operaţionale de numărare şi sortare a ambalajelor SGR, amplasate în judeţele Prahova, Dolj, Bacău, Braşov, Cluj, Ilfov şi Timiş, cu o capacitate anuală de procesare de peste 7 miliarde de ambalaje.
Planurile de extindere a centrelor regionale presupun deschiderea a alte două unităţi, în următoarele luni, consolidând astfel capacitatea sistemului.
România a fost cea de-a 11-a ţară din Europa care a implementat un sistem de tip SGR, după Norvegia, Danemarca, Germania, Belgia, Islanda, Estonia, Slovacia, Republica Cehă, Letonia şi Lituania.
Sistemul de Garanţie-Returnare din România este cel mai mare sistem complet integrat la nivel global şi al doilea ca mărime, după cel din Germania.
Clasamentul lunar
Clasamentul lunar RetuRO SGR pe județe – raportul lunar RetuRO pentru octombrie 2024 arată că Bucureștiul domină în toate categoriile de ambalaje, în timp ce județe precum Tulcea, Sălaj și Covasna întâmpină dificultăți în colectarea ambalajelor.
Top 5 județe pentru plastic (număr de unități)
București: 32.769.254 unități
Timiș: 9.727.706 unități
Constanța: 9.204.183 unități
Cluj: 8.226.459 unități
Prahova: 7.472.122 unități
Ultimele 5 județe pentru plastic
Tulcea: 1.589.386 unități
Sălaj: 1.652.327 unități
Covasna: 1.914.403 unități
Bistrița-Năsăud: 1.963.895 unități
Botoșani: 2.499.235 unități
Top 5 județe pentru metal (număr de unități)
București: 12.943.614 unități
Timiș: 5.066.735 unități
Constanța: 4.644.470 unități
Cluj: 4.365.951 unități
Prahova: 3.663.194 unități
Ultimele 5 județe pentru metal
Tulcea: 940.905 unități
Călărași: 974.147 unități
Giurgiu: 961.803 unități
Sălaj: 1.050.169 unități
Covasna: 1.002.416 unități
Top 5 județe pentru sticlă (număr de unități)
București: 12.674.657 unități
Constanța: 4.261.198 unități
Brașov: 2.663.643 unități
Timiș: 2.738.925 unități
Prahova: 2.765.188 unități
Ultimele 5 județe pentru sticlă
Tulcea: 665.894 unități
Botoșani: 677.870 unități
Covasna: 572.379 unități
Sălaj: 582.932 unități
Mehedinți: 709.423 unități