Planurile de dezvoltare și investiții ale lui Sanjeev Gupta, miliardarul britanic de origine indiană care a preluat combinatul Sidex Galaţi, acum Liberty, schimbă perspectivele pe viitor, venind cu produse noi, cu valoare adăugată mai mare, cum ar fi tabla galvanizată pentru caroseria maşinilor, intrând astfel și în industria auto. Decizia aceasta vine în completarea planurilor de a susține tot ecosistemul pe termen lung și estimarea este ca în aproximativ 4 ani să furnizeze deja tablă galvanizată către industria auto locală. 60% din produsele din oțel de la Galați pleacă spre piața locală, iar scopul Liberty este de a ajunge la o pondere de 90%.
“În timp, în viitorii ani, vom trece de la furnalele clasice la cuptoarele electrice care folosesc energie din gaz. În România există gaz şi există proiecte care vor creşte producţia de gaze a României. Acest lucru va reduce substanţial emisiile de carbon ale combinatului. Vrem să trecem de la oţel din carbon la oţel verde. Europa a preluat conducerea în lupta mondială către neutralitate din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Europa vrea decarbonizare şi vrea să treacă spre producţia de oţel verde. Pentru România este o mare oportunitate. Nu este doar o oportunitate economică, este o oportunitate pentru generaţia noastră de a lăsa o moştenire de care să fim mândri, de a lăsa o lume nepoluată”, declară Sanjeev Gupta. În cadrul acestor planuri de tranziție la oțelul verde, Liberty Galaţi are în derulare un proiect cu Romgaz pentru construcţia unei termocentrale pe gaz în cadrul combinatului care să asigure energia electrică pentru viitoarele cuptoare electrice ale Liberty. Instalațiile pe bază de hidrogen sau gaz le vor înlocui pe cele pe cărbune, cocs.