Life Style

SĂPTĂMÂNĂ VERDE în școli

2
min
27/10/2023

Metodologie și surse de inspirație pentru activități

Programul Săptămână verde a fost aprobat prin Ordinul de ministru nr. 3.629/02.02.2023, este un pas important pentru mediu și pentru generațiile care ne urmează.

Programul „Săptămâna verde” este un program național, în acord cu prevederile raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administrației Prezidențiale, ale Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023-2030, aprobată prin HG nr.59/2023 și ale Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată prin HG nr. 877/2018.*

Suntem bucuroși că vedem un astfel de program, deocamdată de 5 zile, în scoli și suntem nerăbdători să vedem cum îl vor pune în practica instituțiile de învățământ.

Metodologia programului implica multa participare și analiza a intereselor elevilor în ceea ce privește acțiunile de mediu și funcționarea după un program consolidat pe acestea în timpul celor 5 zile și oferă libertate școlilor de a o organiza oricând în timpul anului scolar

Sunt încurajate și susținute vizite în natura, în facilitați dedicate reciclării ale diferitelor materiale cât și acțiuni de plantare sau ecologizare.

Săptămână verde, nu doar poate educa, ci poate inspira elevii să aleagă cariere în domeniul economiei circulare, în cercetare, inginerie sau în reciclare.

O mare parte a reușitei acestui program sta în participare și implicare activa, chiar și conectare la mediul înconjurător și a socializării și a documentarii pe care profesorii trebuie să o facă pentru a transmite informația corect.

UE a stabilit ținte de mediu pentru fiecare stat în parte și pentru majoritatea domeniilor avem planuri naționale abrogate care se pot studia.

Reamintim aici câteva:

 PLANUL DE ACȚIUNE pentru Strategia națională privind economia circular

 Strategia Națională pentru Locuri de Muncă Verzi2018 - 2025

 Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030

Cât și site-urile oficiale ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Parlamentul European, PNNR și ale organizațiilor non-profit.  

O alta parte constă în expunerea asupra impactului pe care le au anumite acțiuni asupra mediului și explicarea consecințelor pe care le pot avea acțiunile noastre.

De la colectare separata, la reciclarea textilelor sau a electrocasnicelor și la reducerea gazelor de sera răspunzătoare de încălzirea globala care în ultimii ani și-a făcut simțită prezenta în mai toate colturile pământului.

Metodologia presupune și eliberarea unor rapoarte pe zone de interes posdedicate săptămânii verzi, rapoarte care întocmite riguros ne-ar putea spune multe despre acțiunile viitoare pe care trebuie să le pregatim.