Cele mai periculoase șosele din punct de vedere al noxelor eliberate în atmosferă sunt cele din județele Ilfov și Prahova care ajung în București.
Potrivit inginerului Sorin Patiu de la Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, pe aceste sectoare de drum se înregistrează consumuri enorme, de peste 8.000 de litri zilnic pe fiecare kilometru.
Astfel, o bună bucată din autostrada A1 și una echivalentă din DN1 sunt campioane la consumul de carburant și, deci, la poluare. Valea Oltului se află în aceeași parametri de consum.
Autostrada A2, însă, ajunge la valori foarte mari de poluare vara, în vârf de sezon: dacă, în medie zilnică anuală, pe A2 se înregistrează un trafic de 20.000 de mașini, vara se poate ajunge și la 60.000 de autoturisme.