Rata de colectare pentru ambalajele din sticlă din România ar putea ajunge la aproximativ 80% în 2026, ca urmare a implementării Sistemului Garanţie-Returnare (SGR), potrivit raportului „The Future of Recycling in Romania in the European Context“, realizat de compania de consultanţă Roland Berger.
România ar putea depăși țintele UE
„Se estimează că implementarea SGR va accelera ratele de colectare a ambalajelor din sticlă în România până la circa 80% în 2026, depăşind ţintele stabilite la nivelul Uniunii Europene“, se arată în raportul amintit.
Prin urmare, volumul total de ambalaje din sticlă care vor fi colectate va creşte în medie cu 10-15% pe an, rate mai mari de creştere urmând să fie înregistrate după 2024. În plus, şi producătorii se vor orienta tot mai mult către ambalajele reciclabile.
Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) este conceput pentru a încuraja returnarea ambalajelor de băuturi de unică folosinţă pentru a fi reciclate, contribuind în acest fel la creşterea cantităţii şi a calităţii materialelor colectate pentru reciclare. Producătorii de băuturi, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligaţi să realizeze obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR, primul pas pentru atingerea acestor ţinte fiind înregistrarea în sistem şi încheierea contractului cu RetuRO Sistem, administratorul SGR în România.
Pe piaţă există în acest moment aproape şase miliarde de ambalaje care vor intra începând de anul viitor sub apanajul Sistemului Garanţie-Returnare. Este vorba despre ambalajele din plastic, metal şi sticlă care au volume între 0,1 şi 3 litri şi care sunt puse pe piaţă ca ambalaje pentru băuturi.
foto: Pexels/Oleksandr Pidvalnyi