Raportarea de sustenabilitate a companiilor (CSRD) nu mai este opțională. Peste 5.000 de companii din România vor trebui să întocmească de anul viitor rapoarte de sustenabilitate, potrivit Deloitte. Efortul de aliniere la cerințele ESG ale Uniunii Europene este unul considerabil, pentru că raportarea va face parte din situațiile financiare ale respectivelor companii și va trebuie să respecte standardele europene în domeniu.
Rapoarte de sustenabilitate obligatorii din 2025
Multe companii locale sunt încă în stadiul de început în abordarea susenabilității la nivel de business, iar lipsa de competențe, informații și exemple concrete de soluții practice le ține pe loc.
,,Pentru mulți antreprenori și manageri români, sustenabilitatea ȋncă este un concept abstract și nu le este clar cum să o implementeze ȋn afacerile pe care le conduc. Pentru a le veni ȋn ajutor, la IMM Club, am dedicat o lună ȋntreagă sustenabilității. Am adus ȋmpreună peste 700 de antreprenori, manageri, executive și specialiști, ȋn cadrul a cinci evenimente, unde am pus accentul pe abordări practice ale conceptului ESG.
Experții ȋn domeniu au vorbit despre soluții clare și aplicabile, precum: reducerea deșeurilor prin economia circulară, utilizarea energiei regenerabile pentru a înlocui combustibilii fosili, optimizarea consumului de apă și energie, reducerea emisiilor de carbon prin planuri de decarbonizare și auditarea lanțurilor de aprovizionare pentru a asigura condiții etice și impact redus asupra mediului.
„Evitarea greenwashing-ului este esențială, iar astfel de inițiative oferă beneficii concrete – costuri mai mici, atragerea de talente și investiții și o reputație mai bună”, spune Melinda Morariu, Director General IMM Club.
Raportarea de sustenabilitate a companiilor (CSRD) nu mai este opțională
Raportarea de sustenabilitate a companiilor (CSRD) nu mai este opțională, ci devine obligatorie pentru tot mai multe companii din România. Directiva europeană privind CSRD a fost deja transpusă în legislația națională anul acesta prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 85/2024, Norma ASF nr. 4/2024 și Ordinul BNR nr. 1/2024. Anul viitor, aproximativ 5.300 de firme vor trebuie să realizeze rapoarte CSRD, verificate de auditori independenți.
Companiile care sunt supuse directivei trebuie să respecte Standardele Europene de Raportare Sustenabilă (ESRS), ce includ 85 de cerințe și peste 1.100 de puncte de date. De asemenea, trebuie să furnizeze nu doar informații retrospective, ci și prospective, respectiv politici și planuri de acțiune ESG cu obiective și indicatori de performanță.
Raportarea CSRD se aplică, în rezent, companiilor mari listate la bursă, însă este foarte probabil ca, în decursul următorilor patru ani, să se extindă și către întreprinderile mici și mijlocii. Deja tot mai multe companii mari, fonduri de investiții și bănci țin cont de evaluările de sustenabilitate în deciziile lor de stabilire a parteneriatelor, investiții sau acordare de împrumuturi.
Nivelul de pregătire al companiilor locale obligate să realizeze raportul CSRD nu este însă unul ridicat. Nici chiar în cazul celor mari, așa cum arăta un studiu Global ESG Monitor, care plasa în 2022 țara noastră pe ultimul loc în clasamentul global care a evaluat nivelul de pregătire în ceea ce privește raportarea ESG.
Soluții concrete în domeniul sustenabilității
Prima ediție a „Lunii sustenabilității” organizată de IMM Club a inclus o suită de cinci evenimente exclusive ce au scos ȋn evidență abordări explicative și practice ale conceptului ESG. Evenimentele dedicate au reunit peste 700 de antreprenori, executivi de top și manageri, specialiști în sustenabilitate, ESG și circular economy, experți din zona de banking, accounting și insurance, dar și din diverse alte domenii impactate de raportarea CSRD.
Suita de evenimente „Luna sustenabilității IMM Club” a inclus trei workshop-uri axate pe soluții și exemple concrete, din România, dar și de peste hotare, prin care cerințele ESG pot fi transpuse în politicile și procesele companiilor. Unul dintre ele a fost susținut de către Craig Matthews, Senior Innovation Consultant la Science Park Graz, incubator high-tech din Austria, care a explicat modul practic prin care principiile ESG pot fi implementate în produse, servicii și soluții sustenabile. Abordările din cadrul workshop-urilor au fost variate și au abordat o gamă largă de subiecte de actualitate, de la „creditele verzi” și antreprenoriatul sustenabil, la provocările implementării de soluții durabile în industria alimentară.