Vremea este „neobişnuită” pentru aprilie şi vor mai fi şi alte episoade similare luna aceasta, a spus Ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Mai mult, autorităţile se aşteaptă la o „escaladare” a problemelor, a avertizat acesta.
Declaraţiile Ministrului Mediului vin în condiţiile unui episod de iarnă care a cuprins cea mai mare parte a ţării şi a adus cod roşu de ninsoare şi vânt în Botoşani şi Iaşi până joi dimineaţă.
„Din păcate vremea proastă, vremea rea, se prelungeşte cel puţin până sâmbătă şi ne mai putem aştepta la un episod undeva pe 11-12 aprilie. Este o perioadă mai neobişnuită pentru aprilie, chiar dacă am mai avut ninsori, vreme rece şi această suprapunere cu vânt este un pic neobişnuită pentru aprilie”, a spus Barna în timpul emisiunii „Tema Zilei” la TVR Info.
„Ne aşteptăm la o escaladare a acestor probleme ulterior şi, cu siguranţă, vor fi zone unde va trebui să intervină pentru a reduce, pentru a înlătura efectele unor inundaţii, nu foarte mari, dar este posibil ca scurgerile de pe versanţi să afecteze şi anumite comunităţi, poduri, podeţe, se întâmplă de foarte multe ori când vine imediat după această perioadă de ninsori şi de lapoviţă. După această ninsoare o să vină şi lapoviţă”, a adăugat el.
„Sunt pregătiţi colegii noştri de la Apele Române, atât ISU, cât şi Ministerul de Interne sunt pregătiţi pentru a interveni în caz de nevoie. Autorităţile sunt pregătite, chiar dacă ne aşteptăm în unele locuri la inundaţii, scurgeri de pe versanţi, acolo unde este nevoie vor interveni colegii de la Apele Române fără probleme”, a mai spus acesta.
Foto: Wirestock/Freepik