O amplă operaţiune internaţională împotriva comerţului ilegal cu specii sălbatice şi cu lemn a dus la sute de arestări, la dezmembrarea unor reţele infracţionale şi la importante confiscări de animale, plante şi lemn, a anunţat marţi Interpol într-un comunicat, citat de AFP.
Bilanț uluitor
Denumită „Thunder 2022”, operaţiunea, coordonată din 3 octombrie până pe 30 octombrie de Interpol şi de Organizaţia Mondială a Vămilor, a mobilizat servicii de poliţie, de vamă şi de informaţii din 125 de state, cel mai mare număr de ţări care au participat la astfel de operaţiuni, desfăşurate începând din anul 2017.
Prin inspecţii de rutină şi controale ţintite, sute de colete, valize, vehicule şi ambarcaţiuni au fost examinate, adeseori cu ajutorul unor câini special antrenaţi şi al unor scanere cu raze X, în cadrul unei operaţiuni ce a vizat respectarea Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii de floră şi faună sălbatice ameninţate cu extincţia (CITES).
Conform unui bilanţ preliminar, „Thunder 2022” a permis deja efectuarea a aproape 2.200 de confiscări, precum şi identificarea a 934 de suspecţi şi 141 de companii bănuite de vânzări ilegale.
Printre confiscările realizate, Interpol a recenzat 119 feline, 34 de primate, 136 de părţi din corpurile unor primate, 25 de coarne de rinocer, nouă pangolini, 389 de kilograme de solzi şi derivate de pangolin, 750 de păsări şi peste 450 de părţi din corpurile unor păsări.
Terorism ecologic
De asemenea, au fost confiscate (raportate în unităţi sau în kilograme, în funcţie de practicile poliţiilor naţionale) aproape 780 de kilograme şi 516 obiecte din fildeş de elefant, 1.795 de reptile şi aproape o jumătate de tonă de părţi şi produse derivate din reptile, 4.337 şi 2.813 kilograme de produse marine (corali, anghile, castraveţi-de-mare etc.) şi 1.190 de broaşte ţestoase.
Interpol a raportat şi confiscări ce au vizat lemn de trandafir, cactuşi, orhidee şi mai multe tone de alte plante.
„Operaţiunile ‘Thunder’ sunt importante pentru securitatea mondială, întrucât traficul cu lemn şi cu specii sălbatice nu reprezintă doar o problemă pentru conservarea mediului”, a declarat secretarul general al Interpol, Jurgen Stock, citat în acelaşi comunicat.
„Mai mulţi agenţi îşi pierd vieţile în fiecare an, mijloace de trai sunt distruse (…), guverne sunt slăbite şi economii întregi sunt distruse” deoarece „uriaşe câştiguri financiare ce pot fi realizate atrag marea crimă organizată şi pe terorişti”, a adăugat el.
Sursa foto: PxHere