Tranfăgărăşanul (DN7C) s-a deschis vineri, de la ora 7.00, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Tranfăgărășanul se deschide vineri, 6 iunie, de la ora 7.00
”Mâine (vineri), 6 iunie 2025 ora 7.00, deschidem Tranfăgărăşanul (DN7C)! Cei care doresc, vor putea circula pe acest frumos drum turistic inclusiv între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş)”, anunţă Pistol, pe Facebook.
Circulația, permisă doar între orele 7:00 – 21:00
Circulaţia va fi permisă doar între orele 7:00 – 21:00.
„Reamintesc însă că specificul acestui drum montan aflat la mare altidudine permite circulaţia doar între orele 07:00 – 21:00. Este posibil inclusiv ca drumul să fie închis temporar, în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile”, spune şful CNAIR.
Avertisment privind urșii de pe traseu
Acesta le atrage atenţia oamenilor să nu încerce să interacţioneze cu urşii pe care îi vor întalni pe traseu, mai ales că în ultima vreme mai mulți turiști au fost mușcați de aceste animale în încercarea lor de a-i hrăni.
”Vreau să fac şi anul acesta apel la cei care vor circula pe Transfăgărăşan să nu încerce să interacţioneze cu urşii pe care îi vor întalni pe traseu. Urşii sunt animale sălbatice care pot reacţiona imprevizibil şi care vă pot pune în pericol integritatea corporală sau chiar viaţa”, adaugă el.
Transfăgărășanul (oficial numerotat DN7C]) este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bascov, județul Argeș de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș.
Porțiunea de la barajul Vidraru până la Cârțișoara traversează un teren montan la altitudini mari și a fost construită în perioada 1970–1974, pe o lungime de aproximativ 91 km.
Până la construirea barajului și lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 km, a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala cabană Cumpăna).