La o distanță de 18 km de Ploiești se află orașul Băicoi, care adăpostește cea de-a doua groapă de gunoi la care a fost acționar Consiliul Local Băicoi, Consiliul Local Plopeni și Consiliul Județean Prahova.
De administrarea gropii de gunoi se ocupa o firmă din Italia, care trebuia să depoziteze doar deșeurile din Băicoi și Plopeni. Ulterior, s-au adus deșeuri din întreg județul iar capacitatea maximă a fost atinsă rapid.
Ce a făcut natura în 12 ani
De vreo 12 ani de zile, depozitul de gunoi de la Băicoi a fost abandonat. Italienii au plecat, în timp ce administrațiile locale și județene fug și ele de responsabilitate. În urma lor a rămas un post de bază, o clădire administrativă, cântarul de mare tonaj și câteva bazine de decantare a levigatului. Precipitațiile fac, însă, prăpăd: levigatul se deversează peste marginea bazinelor și își croiește drum direct spre pârâul Valea lui Dan.
Groapa de gunoi neconformă trebuia închisă ecologic. Dar treaba autorităților o face, în schimb, natura. Așa cum poate: peste munții de gunoi au crescut buruieni și vegetație forestieră. Imaginile aeriene arată o pătură verde care a crescut peste gunoi. Dar imaginile dezastrului se pot observa din stradă, cu ochiul liber.