...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

3 minute de citit

Zeci de localități din județul Prahova vor avea parcuri fotovoltaice

Scris de: News Green | 7 mai 2025, 10:00

Parcuri fotovoltaice în Prahova
Sursa: Pixabay

Utilizarea panourilor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice devine o opțiune tot mai frecventă în administrațiile publice din România.

Un exemplu remarcabil în acest sens este județul Prahova, unde numeroase primării au accesat fonduri importante pentru dezvoltarea unor parcuri fotovoltaice destinate consumului public, conform bugetul.ro.

Aceste inițiative, sprijinite financiar prin Fondul de Modernizare, vizează reducerea cheltuielilor cu energia electrică pentru iluminatul stradal, școli și alte clădiri publice. Printre localitățile care au semnat deja contracte de finanțare cu Ministerul Energiei se numără Drăgănești, Fulga, Bucov, Mizil, Valea Călugărească, Tătaru, Boldești-Grădiștea, Berceni, Breaza, Izvoarele, Măgurele, Starchiojd, Olari, Filipeștii de Târg, Bertea, Adunați, Mănești, Podenii Noi, Cerașu și Dumbrava.

Investiții cu finanțare nerambursabilă

În comuna Drăgănești, aflată la aproximativ 42 km de municipiul Ploiești, va fi construit un parc fotovoltaic cu o capacitate instalată de 162 kWp. Proiectul beneficiază de finanțare integrală nerambursabilă, iar energia produsă va fi destinată alimentării clădirilor publice și iluminatului stradal. Astfel, sumele economisite de la plata energiei vor putea fi redirecționate către alte nevoi ale comunității.

„În acest moment așteptăm să fie finalizat proiectul tehnic (PT). Viitorul parc fotovoltaic va fi realizat la ieșirea din satul Bărăitaru, iar noi sperăm ca astfel să fie acoperit consumul de energie pentru iluminatul public stradal, dar și pentru clădirile publice. În momentul în care am realizat proiectul ne-am raportat la consumul din 2023, prin urmare nu știu dacă vor fi acoperite integral toate cheltuielile, pentru că au apărut consumatori noi. Dar ca să vă dau un exemplu, ultima factură a fost de 154.000 de lei, respectiv consumul pentru iluminatul public stradal și pentru stația de epurare. Într-adevăr în acest caz va exista o reglare cu furnizorul, pentru că am descoperit care a fost problema”, a declarat Ionuț Georgian Toma, primarul comunei Drăgănești.

Două proiecte și în Ploiești

Și orașele din județ urmează aceeași direcție de tranziție energetică. Municipiul Ploiești, alături de Termo Ploiești, implementează două proiecte importante de instalare a panourilor fotovoltaice. În paralel, administrația locală din Breaza a inițiat la sfârșitul anului 2024 un proiect complex pentru îmbunătățirea eficienței energetice prin producerea de energie electrică din surse solare.

În cadrul acestuia va fi instalată o capacitate de 393,6 kWp, destinată consumului unităților publice locale.

„Valoarea totală a proiectului este de 3.688.004,54 lei, din care valoarea nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare: 2.556.314,54 lei și valoarea asigurată de beneficiar: 1.131.690 lei”, a anunțat, în decembrie 2024, Primăria Breaza.