Deşi vedem zilnic imagini ale unei lumi sufocate de deşeuri, rafturile magazinelor din România continuă să fie pline de produse alimentare ambalate excesiv. De la banane puse în cutii de carton acoperite cu folie de plastic până la avocado împachetat individual, supraambalarea devine normă, nu excepţie. Lipsa unei reacţii ferme din partea consumatorilor şi costurile mici ale ambalajelor menţin un model de consum cu efecte negative majore asupra mediului şi economiei.
Într-un supermarket din Bucureşti, găseşti banane în cutii de carton peste care a fost trasă folie de plastic. Lângă ele, ardei capia şi avocado, fiecare înveliţi individual. În teorie, acestea sunt produse care se vând vrac, fără ambalaj. În practică, sunt exemple ale unei tendinţe comerciale care intră în conflict direct cu obiectivele europene de reducere a deşeurilor.
„Nu văd de ce bananele trebuie ambalate. Le iei din lădiţă, le cântăreşti şi le pui în sacoşa ta. Mi se pare risipă“, spune Alex, un tânăr consumator din Bucureşti conform ZF. El remarcă aceeaşi practică în comerţul online, unde chiar şi napolitanele sunt ambalate individual înainte de a fi puse într-o pungă.
Raul Pop, director de programe în cadrul Asociaţiei Ecoteca, spune că problema are mai multe faţete. „Lipseşte vocea consumatorului, care ar trebui să spună că vrea un produs cât mai puţin ambalat. Atât timp cât ambalajul e ieftin, producătorul nu simte că face o risipă“, explică el. Pop atrage atenţia şi asupra unor strategii de marketing care duc la ambalaje inutile, cum ar fi pungile mari de chipsuri, pe jumătate goale, doar pentru a crea impresia unui produs mai consistent.
Costuri ascunse şi ținte ratate
În spatele acestor ambalaje se ascund costuri pe care România deja le plăteşte. Potrivit Ministerului Mediului, ţara noastră a achitat deja un miliard de euro ca taxă pentru plasticul nereciclat. În februarie, alte 3 milioane de euro au fost plătite din cauza depozitelor neecologizate.
Iar problemele legislative persistă. Comisia Europeană a atras atenţia că România nu a transpus corect Directiva privind materialele plastice de unică folosinţă. Au fost extinse scutiri nejustificate pentru produse precum paiele pentru amestecat băuturi sau beţişoarele medicale, iar producătorii nu acoperă costurile integrale ale gestionării deşeurilor, aşa cum prevede legislaţia UE.
Statistici îngrijorătoare
Conform Ecoteca:
- 40% din materialele plastice şi 50% din hârtia utilizată în UE sunt pentru ambalaje.
- Ambalajele reprezintă 36% din deşeurile municipale solide.
- Ţinta pentru plastic reciclat în alte ambalaje decât PET-ul este de 35% până în 2030.
- La nivelul Uniunii, 80-85% din deşeurile marine sunt din plastic. Din acestea, 50% sunt produse de unică folosinţă, iar 27% sunt legate de pescuit.
România, între sancţiuni şi soluţii
Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) a ajuns la o rată de colectare de peste 80% în anumite luni – o rază de speranţă într-un sistem deficitar. Totuşi, acest succes punctual nu poate compensa lipsa unei strategii coerente pentru celelalte tipuri de ambalaje.
„Faptul că ambalajele nu ajung la reciclare nu ţine doar de cantitate, ci şi de cum funcţionează colectarea separată. De exemplu, o pungă mică de chipsuri poate fi pur şi simplu ignorată pe banda de sortare“, avertizează Raul Pop.
Concluzie: Cine e responsabil?
Responsabilitatea este distribuită între producători, autorităţi şi consumatori. Producătorii profită de ambalaje ieftine şi de impactul vizual pe raft, autorităţile nu aplică legislaţia europeană, iar consumatorii nu pun presiune pentru schimbare.
În lipsa unei voci clare din partea publicului şi a unor politici coerente, România riscă să continue să plătească – nu doar în bani, ci şi în sănătatea mediului.
