...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Zilnic, TIR-uri întregi cu deșeuri fără acte se prezintă la granițele României

Scris de: Green News | 10 februarie 2023, 06:53

zilnic-tir-uri-intregi-cu-deseuri-fara-acte-se-prezinta-la-granitele-romaniei

Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Borş II au blocat intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu 17.500 kilograme de deşeuri constând în obiecte de mobilier, electrocasnice şi frigidere second-hand, pentru care şoferii nu au putut prezenta documentele necesare.

Întoarse în Germania

Poliţiştii de frontieră şi comisarii Gărzii de Mediu au verificat cele două automarfare care veneau din Germania şi erau conduse de către doi cetăţeni români.

Mai poți citi: Reciclarea avioanelor, o afacere profitabilă: cum ajung piesele din aeronave în televizoare sau mașini de spălat

„Erau încărcate cu deşeuri constând în obiecte de mobilier, electrocasnice şi frigidere second-hand în cantitate totală de 17.500 kg şi proveneau de la societăţi comerciale din Germania pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu Bihor, stabilind faptul că şoferul nu deţine documente complete necesare importului de deşeuri”, a transmis, miercuri, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

Autorităţile au dispus ca deşeurile să fie returnate în Germania, la firmele expeditoare.

Foto: Poliția de Frontieră