CSR

Ziua Internațională a Mediului celebrată cu o nouă pădure pe harta României

1
min
6/6/2024

Pădurea Siemens: 10.000 de puieți plantați pentru regenerarea solurilor degradate din Giurgiu și un viitor mai verde

Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, România adaugă o nouă pădure pe harta sa: Pădurea Siemens. Inițiată de echipa Act for Tomorrow cu sprijinul Siemens România, această pădure numără 10.000 de puieți de frasin și salcâm, plantați pe o suprafață de 2 hectare la Vânătorii Mici, în județul Giurgiu.

Noua pădure, care va fi îngrijită și completată de echipa Siemens, are un rol esențial în regenerarea solurilor degradate din această zonă, unde intervenția rapidă este necesară. Împăduririle nu doar că ajută la stoparea și atenuarea fenomenului de deșertificare, dar favorizează și regenerarea naturală a terenurilor afectate.

Siemens România, noul partener în acest proiect, își asumă un angajament ferm pentru reducerea amprentei de carbon. Compania promovează soluții inovatoare pentru limitarea încălzirii climatice și creșterea eficienței energetice, cu obiectivul clar de a transforma planeta într-un loc mai locuibil, mai durabil și mai incluziv.

Compania depune eforturi continue pentru a reduce impactul asupra mediului de-a lungul întregului lanț valoric. Inițiativele sale variază de la programe de neutralitate climatică și eficiență ecologică, la proiecte inovatoare și holistice de poluare zero și economie circulară.

Proiectul Pădurea Siemens reprezintă o continuare a acestor demersuri și reafirmă angajamentul companiei față de mediu și responsabilitatea socială. Prin implicarea sa pe termen lung în comunitate, Siemens România demonstrează că transformarea prezentului pentru un viitor mai bun este posibilă.

Împădurirea de la Vânătorii Mici este un exemplu clar al modului în care parteneriatele pot contribui la protejarea mediului și la crearea unui impact pozitiv asupra comunității. În această zi specială dedicată mediului, celebrăm eforturile comune pentru un viitor mai verde și mai sustenabil.