...
-+=
Știri

Smart City

Lifestyle

#greenTALKS

Soluții

CSR

Articole salvate

Stiri

Smart City

Lifestyle

#GREENTALKS

Solutii

CSR

Salveaza Articolul

2 minute de citit

Zonă turistică extinsă la Pecica: lac termal și proiecte noi cu finanțare europeană

Scris de: News Green | 3 mai 2025, 08:19

Un lac va fi amenajat la Pecica
Sursa: Pixabay

Un nou proiect de dezvoltare turistică va fi demarat în orașul Pecica, județul Arad, unde administrația locală intenționează să amenajeze un lac cu apă termală, pe o pășune situată în apropierea râului Mureș.

Investiția este estimată la 2 milioane de euro, în cea mai mare parte provenind din fonduri europene nerambursabile, conform g4media.ro.

Primăria Pecica a lansat deja licitația publică pentru execuția lucrărilor. Dacă procedura decurge conform calendarului, șantierul ar urma să fie deschis în aproximativ două luni, iar proiectul finalizat până anul viitor.

Cuiburi și scorburi artificiale

„Lacul termal va avea nuferi albi, crini, iris de baltă și pești. Pentru crearea unei biodiversități se vor instala diverse cuiburi și scorburi artificiale pentru păsări, lilieci, dar și adăposuri pentru insecte care asigură polenizarea. În zona lacului va fi amenajat un spațiu verde cu alei, mobilier urban, foișoare și puncte de observare a păsarilor. Lacul și facilitățile vor dezvolta o zonă turistică deja cunoscută, respectiv rezervația de bivoli, lângă care se află și primul muzeu digital din România, dar și un parc de agrement și un teatru de vară, toate construite din fonduri europene”, a declarat primarul Petru Antal.

Tot în aceeași zonă, administrația locală a depus o nouă cerere de finanțare europeană, în valoare de 7 milioane de euro, pentru realizarea unui ștrand termal, care ar completa oferta turistică din regiune.