Can Art & Design Festival (CADF), iniţiativă prin care Asociaţia Alucro foloseşte creativitatea artiştilor ca platformă pentru promovarea refolosirii dozelor din aluminiu, continuă şi în 2022, cu o ediţie care începe astăzi.
Tema concursului constă în realizarea unor tablouri sau sculpturi/instalații folosind doze din aluminiu. Concursul promovează reutilizarea dozelor din aluminiu într-un mod inedit, prin crearea de lucrări care vor fi expuse în cadrul unor expoziții temporare în spații publice, cu scopul de a educa populația cu privire la colectarea selectivă și reciclarea dozelor din aluminiu. Concursul face parte dintr-o amplă acțiune la nivel național prin care se urmărește conștientizarea și responsabilizarea publicului larg cu privire la acest tip de material reciclabil.
”Prin acest concurs avem posibilitatea de a comunica și de a învăța unii de la alții, de a experimenta și dezvolta soluții pentru reducerea cantității de deșeuri din viața de zi cu zi. De-a lungul celor opt ediții ale concursului CADF am adus o abordare diferită asupra reciclării, combinând imaginația, creativitatea și simțul artistic cu dragostea pentru natură. ” declară Adina Magsi, Director General, Asociația Alucro.
Premiile oferite sunt în valoare totală de 3600 euro şi vor fi acordate în cadrul celor două categorii ale concursului: trei premii în valoare de 700 euro, fiecare pentru secțiunea sculpturi/instalații și trei premii în valoare de 500 euro pentru secțiunea tablouri. Lucrările câștigătoare vor fi incluse în expoziția mobilă Can Art&Design Festival (CADF) care se va desfăsura în mai multe locații din țară și de peste hotare, beneficiind astfel de recunoaștere naționala și internațională. Înscrierea în concurs se poate face pe baza unui minim de 4 fotografii care să evidenţieze lucrarea realizată însoțite de o scurtă descriere, până la data de 13 mai 2022.
Condiţiile de participare şi specificațiile tehnice privind realizarea lucrărilor se regăsesc în regulamentul oficial al concursului, disponibil pe www.canartdesignfestival.ro şi pe conturile de social media asociate.