Descoperă în continuare care sunt tipurile de deșeuri și cum ne afectează planeta, precum și sănătatea.
Deșeuri din plastic
Impactul deșeurilor asupra mediului este deosebit de puternic în ceea ce privește plasticul. De fapt, poluarea sa e una dintre cele mai importante probleme de mediu la momentul actual. Situația se datorează în special numărului mare de articole de unică folosință utilizate în întreaga lume.
Deșeurile ajung deseori în râuri, de unde sunt transportate în mare, apoi în oceane, din cauza curenților. Plasticul nu se dispare complet niciodată, doar se descompune în bucăți din ce în ce mai mici, devenind microplastice. Aceste fragmente au mai puțin de 5 mm, iar recent au fost găsite inclusiv în placenta umană și în sânge.
Momentan nu se cunosc efectele exacte ale microplasticelor ajunse în corpul uman, însă știm că animalele sunt afectate de acest tip de poluare. E vorba în special de speciile marine, printre care foci, balene, pești, țestoase și păsări.
Acestea consumă bucăți de deșeuri, confundându-le cu hrană. Tractul digestiv poate fi blocat, iar organele perforate, cauzând decesul animalelor. Mai mult, dacă stomacul este plin de deșeuri, nevoia de mâncare reală este redusă, animalele murind de foame.
Deșeuri din metal
Aluminiul se obține din bauxită, iar procesul de exploatare și rafinare consumă cantități ridicate de energie și apă. De asemenea, generează poluare care afectează oamenii care locuiesc în apropiere. În același timp, materialul poate fi reciclat la nesfârșit fără a-și pierde proprietățile.
Citește și: Schimbările climatice văzute de micii fermieri din România – de la percepție, la strategii de adaptare
De aceea, e foarte important să colectăm recipientele din aluminiu (doze de suc, spray-uri etc) și folia alimentară. Cu cât refolosim mai mult acest material, cu atât va scade cererea pentru aluminiu virgin.
Deșeuri din sticlă
Deși deșeurile de sticlă nu afectează mediul la fel de mult ca plasticul, de exemplu, reciclarea rămâne o acțiune responsabilă.
Procesul emite mai puține emisii de gaze cu efect de seră decât producția de sticlă virgină și necesită mai puțină energie. Firește, reciclarea ne permite să reducem și consumul de materii prime, un aspect deosebit de important.
Citește și: Bugetul Rabla Plus pentru persoane juridice s-a epuizat aproape imediat după pornirea programului
Eroziunea reprezintă o problemă în multe zone de coastă și e de preferat să lăsăm nisipul pe plajă, acolo unde este nevoie de el. Cât timp reciclăm recipientele din sticlă în loc să le aruncăm la gunoi, nu avem nevoie să folosim nisip. La fel ca aluminiul, sticla poate fi reciclată la nesfârșit fără a-și pierde proprietățile.
Deșeuri din hârtie și carton
Principalul efect negativ al producției de hârtie îl reprezintă defrișările. Copacii ne oferă oxigen prețios și absorb dioxid de carbon, deci e de la sine înțeles de ce avem nevoie de ei. Chiar dacă hârtia poate fi reciclată doar de 5-7 ori, e mai bine decât să ajungă imediat la gunoi.
Mai mult, în timpul producției sunt utilizați înălbitori pe bază de clor. Aceștia ajung în atmosferă, dar și în apă și pământ, când hârtiile ajung deșeuri. Totodată, când putrezește, materialul eliberează gaz metan.
Deșeuri biodegradabile
Deșeurile biodegradabile sunt acele deșeuri care se descompun în mod natural. Lista include resturile de fructe și legume, frunze, iarnă tunsă, zaț de cafea, crenguțe și alte materiale organice. Însă pentru a se descompune au nevoie de anumite condiții: oxigen, lumină și o cantitate exactă de apă.
La groapa de gunoi, unde sunt aruncate tone peste tone de saci, condițiile acestea sunt imposibile. Astfel, deșeurile biodegradabile ajung să putrezească și eliberează gaz metan.
Reciclarea resturilor organice se numește compostare. Rezultatul final este folosit ca fertilizator pentru sol și amenajări peisagistice. Produsul obținut are substanțe nutritive folositoare pentru plante și ne permite să evităm poluarea.
Electronice și electrocasnice
Deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) au în compoziție substanțe periculoase precum plumbul, bromul, mercurul și cromul.
Impactul lor asupra mediului este foarte periculos: poluează puternic aerul, apa și solul. Pot cauza multiple probleme de sănătate, printre care alergii, afecțiuni ale inimii, sterilitate și cancer.
În același timp, reciclarea DEEE ne permite să recuperăm materiale ce pot fi reutilizate. Astfel, nevoie de materii prime scade.
Ține cont de impactul deșeurilor asupra mediului și fă tot posibilul să reciclezi articolele care pot trece prin acest proces.
Sursa Foto: Pixabay