Stiri

2024 – anul cu cea mai călduroasă vară din istoria măsurătorilor

1
min
2/9/2024

În cadrul unei intervenții recente, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că vara anului 2024 a fost cea mai fierbinte din istoria măsurătorilor realizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Mircea Fechet a subliniat impactul acestor schimbări climatice, afirmând că ele ne influențează pe toți, fără excepție, conform ProTv.

Ministrul a adăugat că nu doar temperaturile record sunt alarmante, ci și intensificarea fenomenelor meteorologice extreme. „Directoarea generală a Administrației Naționale de Meteorologie mi-a comunicat că au fost finalizate analizele pentru vara recent încheiată și că putem confirma că vara 2024 a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor ANM. Fiecare lună din această vară a doborât recordurile din ultimii 100 de ani, iar ANM-ul realizează măsurători de peste 120 de ani. În privința precipitațiilor, am aflat că doar în 2004, în zona Dobrogea, au fost înregistrate mai multe precipitații decât în acest an, respectiv 92 de litri pe metru pătrat. În august 2024, am avut 85 de litri pe metru pătrat", a declarat Mircea Fechet, într-o apariție televizată.

Schimbările climatice, o provocare globală

Ministrul a explicat că schimbările climatice reprezintă o provocare globală care afectează întreaga populație. „Este important de menționat că schimbările climatice nu înseamnă doar încălzire globală și temperaturi ridicate. Ele implică și fenomene meteorologice extreme, cu o intensitate și frecvență tot mai mari. De exemplu, când media lunară de precipitații este de 30 de litri pe metru pătrat, dar în doar 48 de ore se acumulează 230 de litri, cum a fost cazul la Mangalia, ne confruntăm cu situații extrem de dificile pentru autorități și pentru comunități”, a explicat ministrul Mediului.